Cercei de autor
Fiecare pereche de cercei din această selecție de bijuterie de autor este realizată în atelierul propriu din Cluj-Napoca și poartă amprenta unicității, fie că explorează delicatețea porțelanului, texturile organice ale ceramicii, transparența sticlei de Murano sau jocurile cromatice ale cuprului emailat.
DIALOGUL MATERIALELOR ÎN BIJUTERIA DE AUTOR
Textura, forma și prezența vizuală a fiecărei piese definesc această selecție de cercei de autor, în cadrul căreia fiecare material își impune propriul limbaj estetic. Dacă ești atrasă de eleganța atemporală a porțelanului, interpretată în forme contemporane, explorează selecția de cercei din porțelan. Pentru forme organice, care păstrează amprenta tactilă a lutului, îți propun cercei din ceramică, iar dacă vrei jocuri spectaculoase de culoare și transparențe, cerceii din sticlă sunt cei mai potriviți. Dacă ești în căutarea unui accesoriu cu un impact vizual puternic, descoperă piesele sculpturale din metal - cupru, alamă și bronz.
IDEEA DE DESIGN DIN SPATELE FIECĂREI PRECHI DE CERCEI
De cele mai multe ori, fiecare cercel este, în sine, irepetabil în cadrul perechii. Porțelanul și ceramica sunt modelate și arse la 1200°C, sticla de Murano este prelucrată la flacără, iar cuprul și alama sunt texturate, oxidate sau emailate. Formele variază de la volume organice la siluete mai simple, iar suprafețele de la texturi mate și brute la finisaje lucioase.































